Eu am facut multe tampenii de cand sunt pe pamantul asta, ce e drept, nu de foarte mult timp.De multe ori mi-am cerut scuze pentru lucruri pe care nu am regretat niciodata ca le-am facut , doar de ochii lumii, ca vorbeste Ţaţa Floarea sau Coana Chiriţa, impinsa de la spate de cei carora le pasa ce zice lumea. Mie una nu mi-a pasat niciodata, iar dupa fiecare scuza spusa cu sictir lu' Tanti Micşunica sau lu' Nenea Ion, dadeam ochii peste cap si continuam cu orice faceam atunci.Ei bine de cand ma stiu eram considerata "oaia neagra" a familiei, cea fara suflet, fara respect, cea care incalca totdeauna regulile. Mi s-a tot repetat chestia asta pana am inceput si eu sa o cred. Si toate lucrurile care mi se spuneau le-am transferat din familie in relatiile mele personale si sociale. Dar mai ales personale.
In viata sociala, atuul meu era minciuna.Minteam fara sa clipesc, daca voiam imi construiam o alta viata bazata numai pe minciuni. Minteam calculat, pana si cei care s-ar fii prins cadeau in plasa. Asa am tinut-o aproape 4 ani, pana la 16 ani. Dupa atata timp de trait intr-o lume creata de mine, am ajuns sa ma satur. Am inceput sa o caut pe adevarata EU. Ma molesisem, eram distanta si abatuta. Pentru mine era vremea alegerilor. Trebuia sa aleg intre cel cu care voiam sa fiu de cand eram in generala, cel care ma facea sa rad sau cel in ochii caruia gaseam liniste si o lume in care puteam sa fiu eu, doar eu, fara minciuni, fara inselatorii. La inceput m-a atras doar felul lui de a fii si ochii. Ochi prin care puteam sa vad marea, calma si misterioasa. Se pare ca alesesem bine. Probabil cea mai buna alegere a mea. Anotimpul pe care il detestam din toate puterile mele, l-a transformat in ceva ce nu merita sa fie urat de mine. Invatasem sa suport frigul cat de mic, pentru ca el venise numai ca sa stea cu mine, intr-o seara de noiembrie la sfarsit. Nu parea sa simta frigul, in timp ce ne indreptam spre local. Il tineam de brat si parca fulgii mari ce picau incet erau bineveniti. Parca nu ma mai gandeam niciun moment la minciunile zidite de-a lungul timpului pentru a nu lasa pe altii sa intre in viata mea.
Faptul ca odata ajunsi la local el si-a comandat aceeasi prajitura ca mine m-a facut sa imi dau seama ca ar vrea cu adevarat sa afle din ce aluat sunt facuta, dar nu am confesat nimic, decat dupa ce el si-a deschis sufletul in fata mea. Atunci am avut si eu curaj sa vorbesc despre mine, viata mea, de ce sunt considerata asa cum sunt, de ce increderea mea e un lucru asa de scump.
Sunt o persoana care nu regreta lucrurile pe care le face. Dar regretul meu unic, este faptul ca nu am facut nimic sa tin langa mine comoara de om care era si inca este. Nu doar ca imi cer scuze, imi cer iertare ca a trebuit sa suferi din cauza mea, atunci cand te-a ranit, si imi cer iertare ca mi-a luat atat de mult timp sa aflu, de fapt sa imi dau seama, ca, buna sau rea, cum eram, tu ma iubeai, si poate ca a fost mai dureros faptul ca am plecat, decat daca as fii stat si mi-ai fii dus grija.
Cat timp am fost cu tine am invatat sa ma linistesc, sa fiu doar pentru o persoana si am aflat ca doare cand gresesti, dar ultima parte am invatat-o abia dupa ce comisesem cea mai mare greseala.
Te respect acum chiar daca nu mai vorbim si ma raportez tot timpul la perioada cat am fost impreuna. Din respect am preferat in timpu certurilor sa plec, pentru ca nu as fii putut trai cu ideea ca ti-as fi vorbit urat, sau mai rau. Iti ceream iertare de fiecare data cand simteam ca fac ceva gresit si o spuneam din suflet, asa cum, tot din suflet am scris fiecare cuvant.
In incheiere as vrea sa iti mai multumesc pentru cadoul de Ziua Indragostitilor, care imi tine de urat in fiecare noapte de aproape 2 ani si e in culorile echipei tale favorite de fotbal.
Tie ti-am gresit cu adevarat si imi cer iertare....
