Uneori uit cat de mult timp a trecut pana am ajuns sa iubesc si sa fiu iubita. Dar chiar de aceea nici nu am iubit. Pentru ca imi era frica... Imi era groaza de fapt ca nu voi fii iubita...
Au trecut atatia ani in care am fost tratata ca un obiect, o papusa, un trofeu cu care se laudau asa-zisii mei iubiti... Acum ca am ajuns sa fiu iubita si sa iubesc la randul meu, cumva am ajuns sa cred ca il merit si ca orice s-ar intampla nimeni nu mi-l va lua. Ei bine, gresesc mult gandindu-ma asa.
De ce?
Pentru ca probabil persoana care ma iubeste vrea sa mai glumeasca, sa faca o boacana sau altele si nu vrea decat un zambet sin partea mea...Nu sa il cret sau sa ii fac morala. Uneori ziceam ca nu-mi fac griji daca ma paraseste pentru ca tot la mine se intoarce. Dar cate nu au mai zis la fel? Toate eram asa de sigure. Si... Nu s-au mai intors. Pentru ca poate gasi alinarea la altcineva in brate.
Uit cateodata ca poate el vrea doar un zambet si un pupic sau poate doar sa il privesc cu ''Ochi mari''.
Nu-i problema... Pot sa privesc pe altul cu ochi mari fara sa am in suflet un sentiment de rahat... Pot sa il privesc cum doarme, sa il simt cum ma strange in brate in mijlocul noptii, sa ii simt sarutarea dulce iar apoi sa imi dau seama ca nu e treaz dar e constient ca ador asta.
Pot sa il strang si eu in brate cand simte nevoia sa fie alintat. El stie ce e important pentru mine si eu stiu ce e important pentru el.
Ne gandim unul la altul, nu suntem egoisti ca stim ca doare.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu